Tu te-ai oprit o clipă sub limpezimi albastre
Și ai adus tot cerul în sufletu-mi flămând.
Ai susurat izvoare și ai aprins candele,
O blândă adiere de pace pe pământ.

Tu te-ai născut în ieslea săracă și tăcută,
În mijlocul furtunii, în loc neprimitor,
Dar, peste veac răsună aceeași melodie,
Iubirea și speranța ce se-mpletesc cu dor.

Tu ai venit la mine și ai bătut la ușă,
Am stat mereu pe ganduri: să te primesc sau nu? !
Ai aștept o vreme și m-ai strigat pe nume!
Puteam s-adorm în pace, știind că ești chiar Tu?

Cel ce-a pășit în moarte, desculț cu fruntea- n sânge,
Purtând pe umeri crucea și tot păcatul meu.
Apoi, sfidând durerea și adâncimea morții,
Pășit - ai peste puntea Șeolului cel greu.

In Zori, într-o splendoare de pace și lumină,
Biruitor și falnic, Te-ai ridicat la Cer.
Și-ai scris în cartea vieții, tâlharul, osânditul,
Cel ce văzuse-n Tine Nevinovatul Miel.
~&,"&~.

Eu, pumnul de țărână, să nu îți cânt iubirea?
Să n-aduc mulțumire pentru atâta Har?
Cum aș putea, aripa să mi-o ridic spre Ceruri,
Necunoscând iertarea ce mi-ai adus în dar?

Din umbra înserarii, ridic spre Tine brațe
Și chem a Ta lumină să îmi pătrundă-n piept.
Sunt firava ființă, o biată adiere,
Nu am nimic în lume, pe Tine te aștept!